Să fii cu mine Doamne...
Să-mi fii mereu aproape
Acolo, sus pe creste
Sau în adânc de ape
Ce pot să-mi mai doresc?
Ce pot să mai visez
Decât să-mi fii Tu, Tată
Și-n veci să Te urmez?
Să-mi fii mereu alături
Prin valuri și furtună,
Când soare nu se vede
Și norii se adună
E tot ce pot spera,
Ce pot nădăjdui
Că Tu, precum un Tată
Mereu mă vei iubi...
Să simt a Ta prezență
Cum lin mă înfășoară
Și-a Ta iubire sfântă
Ce iar mă înfioară
E dorul ce mă arde
Și-n rugă iar Ți-l spun...
Rămâi... rămâi cu mine
Părintele meu bun! ! !
Vulcan-20-07-2018
Mary