De-i toamnă târzie, cu vânturi şi ploi,
Ni-e viaţa ca ziua cu soare.
Isus locuieşte în inimi la noi,
Ne dă fericita iertare.

Când norii se-nvăluie negri pe cer,
Ni-e viaţa atât de senină.
El dăruie celor ce-n negură pier,
Din ceruri, o rază divină.

Când vâjâie vântul, copaci scuturând,
Şi frunza se-aşterne, bogată,
Ni-e viaţa ferice, căci ştim că oricând,
De Domnul ne este păstrată.

Când stoluri de păsări se-ndreaptă spre sud,
Căci ţările calde le cheamă,
Mulţime de coruri de îngeri aud,
Şi nu bag tristeţea în seamă.

Dispară dar totul! Rămâne Isus,
Să facă în cuget lumină.
Cuvintele Sale ce-s dragi, de nespus,
Durere şi rana alină.

Chiar dacă se scutură frunza, de-s ploi
Şi vântul mai aspru se face,
Isus locuieşte în inimi la noi...
El dăruie-odihnă şi pace.