Eram copil, trecea zăpada
Eram copil, trecea zăpadă,
eu cu tristețe-o petreceam,
mi se părea că iarna trece,
mi se părea - dar eu treceam.

Eram crescut, treceau cocorii
mă-ndurerau până-i pierdeam,
mi se părea că vara trece,
mi se părea - dar eu treceam.

Eram gândind pe malul apei
cu unda ei la pas mergeam,
mi se părea că apa trece,
mi se părea - dar eu treceam.

Priveam ades cum zboară norii
și frunzele zburând priveam,
mi se părea că vântul zboară,
mi se părea - dar eu zburam.

Eram mâhnit cum bate ceasul
de graba lui umbrit oftam...
mi se părea că vremea trece,
mi se părea - dar eu treceam.

Mi se părea cândva că alții
crezând se-nșeală, și-i plângeam...
Mi se părea că-s ei pierduți,
mi se părea - dar eu eram.

Azi văd cu-amar, Isus, tot harul
ce l-am pierdut când n-ascultăm,
mi se părea că-l am de-a pururi,
mi se părea - dar nu-l mai am! ...


!
superbaaa poezie/cantare
Adăugat în 15/03/2008
Statistici
  • Vizualizări: 8322
  • Export PDF: 36
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni