Trecând încet pe drum te văd, Isuse,
Cu-o haină albă îmbrăcat.
Te văd înconjurat de lume multă,
Mergând de la Irod pân' la Pilat.

Te duc ca pe un miel la junghiere,
Tăcut, nevinovat și-atât de blând,
Te duc între necinste şi ocară,
Şi Te împing mişeii, blestemând.

Cu-o nemaipomenită răutate,
Te-au socotit pe Tine drept nebun!
Tu ce-ai făcut, trăind, tot numai bine,
Tu, singurul atât de scump şi bun

Şi Te-au bătut cu vergi până la sânge,
Şi ca pe-un rege Te-au încoronat,
O trestie Ţi-au dat ca sceptru-n mână,
Din spini, cunună-n cap Ţi-au apăsat!

Nevinovatu-Ţi trup fiind o rană,
Şi de amar şi chinuri copleșit,
Pilat Te-arată lumii: "Iată OMUL!"
În care nici o vină n-am găsit".

... Isuse bun, eu sunt de vină,
Căci Tu ai suferit atât de mult.
Eu, păcătos, Te rog să-mi dai iertare,
Căci vreau de-acum pe Tine să Te-ascult.