Îţi aminteşti de ceasul tău de pocăinţă?
Şi de iubirea ta dintâi ţi-aduci aminte ?
Ai început atunci o viaţă de credinţă
Cum ai văzut-o-n chipul de pe munte
Umblai pe străzi, umblai cântând de fericire
Şi tuturora le-ai fi dat în dar şi viaţa.
Tu încărcat cu bogăţie şi iubire
Zdrobeai în lacrimi de-umilinţă-n inimi gheața.
De bucurie că aflat-ai mântuirea,
Ce o trăiai în sufletu-ţi fierbinte,
Chemai înflăcărat la ea mulţimea
Cum ai văzut-o-n chipul de pe munte.
Nu te clintea nici un necaz nicio-ncercare,
Ştiind deplin că numai aurul se-ncearcă
Isus ţi-era prilej continuu de cântare
Şi-n braţe zilnic aduceai bogată roadă.
Fiindcă-odată tot urcând pe înălţime
Te-ai întâlnit cu Domnul sus pe munte;
Te-ai îmbrăcat cu slava Lui divină
Şi către ceruri ţi-ai croit o punte.
Şi azi?...
Adie câteodată câte-o boare
Şi sufletu-ţi se tulbură, se înspăimântă.
O, aminteşte-ţi că-n a vieţii primăvară
Te-ai întâlnit cu Domnul sus pe munte.
Da, fratele-ţi e slab şi poate stă să cadă
Sau altul cu-altă-nvăţătură va pătrunde ,
Tu nu privi la el, ci fă întocmai
În chipul ţie arătat pe munte.
Şi nici la necredinţa tot mai multă
Să nu ia sufletu-ţi ales aminte
Îţi aminteşti de dragostea dintâi?
Fii cum erai cu Domnul sus pe munte.
Azi te-ai făcut sărac, uscat în pocăinţă
Şi viaţa tot mai în adânc te-ascunde
Ridică-te şi întăreşte-te-n credinţă
Fii cum erai cu Domnul sus pe munte.
Îţi aminteşti de ceasul tău de pocăință?
Şi de iubirea ta dintâi ţi-aduci aminte ?
Dar unde-i viaţa-aceea de credinţă?
Întoarce-te şi caut-o sus pe munte!