Cu 30 de arginţi Te-a vândut Iuda, Doamne,
Cu preţul unui rob sărman, nenorocit, -Dar vai de câte ori Te vindem pe gunoaie,
Uitând dragostea mare cu care ne-ai iubit...
Nepăsători Te vindem, prin ne-iertarea noastră,
Prin ne-iubirea-n fapte, şi ne-credinţa-n Tine.
Prin pocăinţa slabă şi prin uitarea proastă,
Prin paşii fără urmă pe căile spre bine...
-O, iartă-ne păcatul, ne pare rău, Părinte,
Că-n lăcomia noastră, suntem prea plini de noi...
Şi-ajută-ne să strângem comorile prea-sfinte,
Să n-ajungem ca Iuda, în iad, târând noroi.
Vrem, Doamne, ca şi Petru, cu lacrimi de căinţă,
Cu-o minte înnoită în fiecare zi,
Să creştem în răbdare, să creştem în credinţă,
Să câștigăm Viaţa-n eterne bucurii!