Din răstignirea fără de piroane
Vom învia ca muritori de foame,
Am aţipit şi stăm în nepăsare,
Dar sigur ştim că-n răstigniri se moare.

Ne leagănă pe valuri viclenia
Să nu vedem cum piere România
Şi râul de pe ia noastră, seacă,
Pe munţi de aur, ţara-i mai săracă.

Cu lacrimi de din inimi de Carpaţi,
Ne mână în luptă codrii-ngenuncheaţi,
Găsiţi un om să iasă-n noapte-afară,
Zidind altar în rugă pentru ţară.

Estimând moşia-n sânge de eroi
Ne-obligă trecutul să luptăm şi noi,
Să ne-narmăm din dinţi până-n picioare,
Cu Adevărul prins ca cingătoare.

Ne amăgim în zbor de rândunele,
Ne vom întoarce-acasă ca şi ele,
La doina rătăcind fără cuibare
Şi la ciulini, ruine, pâini amare.

Păzeşte Doamne ţara de trădare
Stârpeşte iuzi, în răstigniri se moare,
Ne fură codrii, creierul ni-l spală,
Ne răstignesc pe-o cruce virtuală.

Involuând în regn, în rătăcire,
Ne-mbracă alga-n fals de in subţire,
Ne înşelăm că mergem spre Lumină
Şi-ntindem, cu Isus, în blid la Cină.