Nu piere iubirea în boarea de seară,
Nu o sting oceane, furtuni n-o doboară,
E cea care este, nu-i doar o părere,
Se frânge, se-mparte, plată nu cere.

Din două silabe, gânuritul poem-
Ma-ma, fagur de miere-ndulcind un blestem,
Iar când te apropii de odihna de veci,
Tot mama e îndemnul ca pragul să-l treci.

Ea vine din cer şi la cer e chemată,
Tu poate mai stai, dar de ea niciodată
Nu poţi să te rupi, s-o îngropi în uitare,
Căci mama e ram din Iubirea cea mare.

Trec toate ca vântul, rămân amintire,
Dar mama-i prezent ancorat în Iubire,
O taină de-Acasă, clepsidra n-o curge,
Jertfa, balsamul din lacrimi de Sânge.

Nu piere iubirea în boarea de seară,
Nu o sting oceane, furtuni n-o doboară,
Aşa este o mamă, ca un Susur Blând,
Ca o floare de colţ de pe Muntele sfânt.