Aștept răspuns în taină, aștept în rugăciune,
De ce ai suferit, de ce Tu ai răbdat?
Am fost oare mai bun, când sunt doar un tăciune,
Ce fumegă stingher, de vânturi spulberat?

Pe drumul suferinței, eu Te-am zărit departe,
Pe cap, aveai doar spini și-un lemn purtai în spate,
Acol' Te-am întâlnit și mi-ai șoptit ca frate:
-Mă duc în locul tău, Mă duc, să scapi de moarte!

De ce-ai privit spre min' cu-atâta bunătate,
Când sunt un praf pe drum, cu slăbiciuni în toate,
Ai mers de bună voie, să fii lovit cu bice,
Ți-au pus pe cap și spini și te-au zdrobit pe cruce.

Și am văzut iubirea, ce-n lacrime s-a scurs,
Căci numai pentru mine, de dragul meu ai plâns,
Să suferi între oameni, pe care i-ai iubit
Și din Cuvântul vieții, pe munte le-ai vorbit.

Ți-am auzit doar glasul, cel stins, nevinovat:
-O fiul meu să știi, Eu mă jertfesc cu drag,
Și-o să mă întorc, să știi, așteaptă-Mă în prag,
Dar eu, eram acel, ce moartea-am meritat.

Cu toți strigau: -La moarte, să fie alungat!
Dar, cât aș fi dorit și cum L-aș fi scăpat,
Să-I iau din cap cununa, ce fața i-a brăzdat,
Căci Tu erai o, Doamne, erai nevinovat.

O, cum putut-ai Doamne să rabzi atâta chin,
Când Tu esti Împărat și-n Univers Stăpân?
Ai fi putut să spulberi, cu glas poruncitor
Și miile de îngeri, veneau în ajutor.

Cuvântul din Scriptură, ai vrut să se-mplinească
Și dragostea din mine, ca muntele să crească,
Să am în suflet pace, sa fiu un fiu iertat,
De Tine totdeauna, să fiu răscumpărat.

Mi-ai spus că vine ziua și tot am așteptat,
Dar nu cum ai venit, ci Fiu de Împărat
Și ochii mei o, Doamne, atunci te vor zări
Și cei ce au crezut, cu Tine-n veci vor fi.

Atunci primi-voi sigur, la toate un răspuns,
De ce iubirea sfântă, pe mine m-a cuprins,
De ce ai suferit și-apoi ai înviat,
Și dragoste în suflet, pe veci Tu mi-ai lăsat.