Când ajungi să-ţi fii tu singur o povară,
Când dureri de ne-nţeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în suflet frunze moarte cad mereu,
Când spre tainice urzeli ce se destramă
Rătăceşti ca un pescar dezamăgit,
N-auzi tu un glas de Tată cum te cheamă,
N-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?

Întoarce-te la Domnul,
Aşa cum eşti, cu zdrenţe rupte şi poveri,
Întoarce-te la Domnul,
Un cuget nou şi-o altă inimă să-i ceri.
Întoarce-te la Domnul,
La pieptul Lui să înţelegi cât te-a iubit,
Pe rănile eterne vei plânge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copil rătăcit...

Ca-ntr-un joc legându-ți ochii cu-o năframă
Alergi să prinzi minciuna vreunui vis,
Dar opreşte-te din drum și-ţi vei da seama,
Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis.
În zadar priveşti năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amândoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi.

Nu mai sta, ci-ntoarce-te azi cu grăbire,
Căci prin mila Lui, la El te va primi,
Obosit de a ta lungă rătăcire,
Pe-al Său braţ puternic te vei odihni,
Iar în ochi Îl vei privi și-ţi vei aduce,
Azi aminte că au plâns cândva cu-amar,
Când lovit de zeci de bice lângă cruce,
Urca Domnul, pentru tine, la Calvar.