Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă ... nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!... Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
"Pocăiţi" îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!

Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o'ntotdeauna, omul sincer, credincios

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemântuiți?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!

Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!