În timp

Cum poți trăi să vezi că oamenii se sting
Că timpu-i fortăreața în care sunt legați
Că-n tobogan căzuți deloc nu-s deranjați
Abisul că li-i ținta și altceva n-ating.

Nici ziua ce a fost, nici care va veni
Nici planuri ce-au apus, nici cele ce le-avem
Nici bucurii sau lacrimi, nici jurământ solemn
Nu schimb-al firii mers, că totul va pieri.

Copiii ce aleargă jucându-se în pace
Renasc în cei bătrâni fior de veac trecut
Speranța e-n priviri dar zâmbetu-i tăcut
Nimic din ce a fost nu pot a mai întoarce.

Căci ce-i zidit în timp, în timp se ofilește
Și-n lanțul de secunde, de zile și de ani
Să ții în loc mărirea sau s-o păzești cu bani
Nimic nu poți păstra căci lanțul se topește.

Și trainic să zidești pe-a timpului secunde
De ar putea un gând, ceva de-ar fi să fie
S-atingi cu clipa asta întinsa veșnicie
Nu s-a-ntâmplat nicicând, nu s-a văzut niciunde.

Și ancorat în timp te afli prins în moarte
Dar în adânc de suflet un glas divin vorbește
Că timpul nu e totul, te uită și privește
Întinsa veșnicie s-atingă timpul poate.

Și Cel ce ține-n mână ascunsa veșnicie
A coborât în lume să ducă timpul tău
Fiind cu el unit, pășind cu El mereu
S-ajungi eternitatea și frică să nu-ți fie.

Grigore Hurdubae, 15 august 2018