Pe munte
Autor: Daniel Borgovan  |  Album: Veghere  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DBorgovan in 26/08/2018
De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit "acasă",

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
"Nu mergi bine pe acest munte"!
Aud de undeva un glas,

"Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini".

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
"Curaj, mai fă un pas spre infinit"
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

"Vino după Mine"îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti "fiule"?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
" Da, şi pentru tine a fost răstignit! !". . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă "dreaptă"
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 902
  • Export PDF: 3
Opțiuni