Era odată în vechime,
Era în depărtare
Un bogat care avea
Totul la picioare

Și era așa bogat
Și era așa de mare
Căci toți cei din jur
Priveau la a lui mare splendoare

Și bogatul mai avea,
Alți cinci frați la masa sa
De nimica nu-i păsa
Și viața în chefuri o trăia

Și inima bogatului fericită era
Avea tot ce îi trebuia
Viața din plin o gustare
Lipsă de nimic nu ducea

Dar în drum la casa sa,
Acolo un sărac zăcea
Și era așa sărac
De toată lumea uitat

Pe el Lazăr îl chema,
Și nimica nu avea
Dar avea un dor mare
Să capete ceva de mâncare

Și era așa hulit
De toată lumea batjocorit
Disprețuit de cei din jur,
Pentru boala de pe trup

Și iată căci sosise ceasul
Când murise și săracul
Și săracul a fost dus
De îngerii în cerul sus

Dar venise vremea mare,
Când bogatul și el plecase
Și în chin mare striga
Căci Locuința Morților îl aștepta

El a ajuns în chin și jale
Pentru a sale păcate
Păcate ce le-a făcut
În viața care a avut

Dar din chin și din jale
Privi bogatul în zare
Și văzu pe Lazăr sus
În sânul lui Avraam ascuns

Și a strigat din chin și jale,
Către Părintele Avraam cel mare
Să lase pe Lazăr să vină
Să răcorească a lui limbă

Dar Părintele Avraam
Plin de minte și de har
Îi spuse căci nu poate
O prăpastie mare îi desparte

Și bogatul atunci striga
Să lase pe Lazăr așa
Ca să plece în casa sa
La cei cinci frați care îi mai avea

Să le spună cu tărie
Să lase orice bogăție,
Să se pocăiască în dar
Să nu ajungă în chin și amar

Dar Avraam cu bucurie
Îi spuse cu tărie
Căci îi are pe proroci
Și pe Moise și pe toți

Atunci el plânse cu amar
Știind ca șansă nu mai este în dar
Și totul sa terminat
Pentru el și pentru frați

Deci tu care ești bogat
Împrumută pe cel sărac
Da cu bucurie
Ca să ai parte de mântuire

Nu fi ca bogatul nemilos
Ce l-a lăsat pe Lazăr jos
L-a lăsat și la uitat
Și nici în seamă nu l-a băgat

Tu dă cu bucurie,
Împarte cu veselie
Și răsplata ta va fi
O veșnicie în bucurii

Amin