Își sparge floarea vasul de-alabastru,
Împrăştie mireasma, în risipă,
Îmbălsămează tainic lutul nostru,
Se-apropie a răstignirii clipă.

Pe cruci ne-alipim, pe flori de liliac,
În amintirea Jertfei de iertare,
Fără de piroane, ciocanele tac,
Rana cununii de spini ne mai doare.

Se suprapune coasta pe răscruce,
Acelaşi algoritm, paşi număraţi,
Ne ia ca valul şi la Cer ne duce,
Adami şi Eve şi surori şi fraţi.

Înciorchinaţi pe ram, răbdători, cuminţi,
Ne legănăm în adieri uşoare,
În taină firea mai numără arginţi,
Se răzvrăteşte, încă tot mai moare.