Era odată în trecut,
Era în depărtare
Un copil care creștea
Departe de țara sa

Și acest copil era
Un evreu în țara sa
Dar el nu știa
Și Egiptul casă îi era

El creștea și creștea,
Fiica Lui Faraon mamă îi era
Iar aceasta îl învăța
Să slujească zeii din casa sa

Dar copilul a crescut,
El mare s-a făcut
Și s-a dus ca să privească
Împărăția lui Faraon aleasă

El în dată a plecat
Calul la căruță a înhămat,
Și a plecat ca să privească
A Nilului splendoare aleasă

Dar pe când el se plimba
Pe marginea Nilului se odihnea,
A văzut în depărtare
Un popor robit sub soare

Și el s-a apropiat
Pe străjer a întrebat
Căci cine este acest popor
Ce lucrează pentru Faraon

Iar străjerul îl privea,
Cu glas rece îi spunea
Căci este poporul evreu
Ce lucrează pentru Împăratul său

Iar străjerul îi bătea,
Cu bici îi chinuia
Și îi punea la munci grele
Pentru Faraon a lor rege

Dar din poporul chinuit
Cu glas dulce și iubit
Strigă cineva
Și pe Moise îl intreba:

Ce cauți tu aici?
Evreu părăsit,
De ce vii să privești
Și poporul să îl chinuiești

Iar atunci Moise uimit
Primește vestea zguduit
Căci nu este un egiptean
Ci un evreu din Canan

Iar cel care îi spusese
Aceasta mare veste
Este Aron fratele mai mare
Pe care Moise însuși îl cunoaște

Și pleacă Moise zguduit
Înapoi catre Egipt
Să ceară socoteală
De la mama lui care era afară

A ajuns la mama sa
Cu glas puternic o întreba
De ce nu i-a spus căci este evreu
Nu egiptean cum credea el

Și după ce s-au certat
Moise a plecat îmbrăcat
A plecat ca să știe
De poporul său din pustie

A plecat din Egipt,
În deșert a poposit
Și a stat intr-o casă
La preotul Ietro la masă

Acolo Moise a stat,
Pe Ietro l-a ajutat
La ajutat ca să pască
Turma lui ce-a aleasă

Și Moise în zare a plecat,
Cu turma lui ce-a mare
S-o pască și s-o hrănească
Pe Ietro să -l mulțumească

Iar așa a ajuns pe un munte,
Cu turma întreagă la pășune
Și jos s-a așezat
La câțiva pași de un copac

Iar pe când se odihnea
Iată căci dudul se aprindea
Se aprindea și nu se consuma
Și un glas din el ieşa

Glasul acela spunea,
Pe Moise îl chema
Moise, Moise îi spunea
Dar el nu înțelegea

Iar el privea în zare
La focul care arde
Și nu înțelegea,
De ce focul nu-l consuma

Dumnezeu strigă iară
Cu glas tare ca de piatră
Iar Moise a îngenunchiat
Și în fața Lui s-a aplecat

Îi spunea cu glas fierbinte
Să arunce a lui încălțăminte
Căci pământul pe care se află
E Sfânt și fără pată

Moise a ascultat
Încălțămintea jos si-a dat
Înapoi el s-a închinat
Și glasul lui Dumnezeu a ascultat

Și Domnul îi spusese
Să ia toiagul și să plece
La poporul care strigă
La Dumnezeu să aibă milă

Să plece în dată,
La mărețul Faraon acasă
Să strige neîncetat
Căci Dumnezeu strigătele poporului a ascultat

Iar dudul înflăcărat
Iată căci nu s-a consumat
Și focul în dată se stinse
După ce Dumnezeu gătase a Lui cuvinte


Atunci Moise s-a ridicat
A pus mâna pe toiag și a plecat
A plecat în dată
La preotul Ietro acasă

El la Ietro a ajuns,
Și îi spuse ce a văzut
Îi spuse cu bucurie
Căci ia vorbit Dumnezeu din veșnicie

Moise s-a rugat
La drum el a plecat
A plecat și l-a întâmpinat
Aron fratele lui cel drag

Împreună au plecat,
În Egipt au intrat
Și au început să strige
După a lui Dumnezeu Cuvinte

Amândoi au glăsuit,
După Cuvântul Domnului vestit
Să lase pe popor să plece
Ca sa aducă timp de trei zile jertfe

Dar Faraon când a auzit
Această veste l-a zguduit
El pe loc inima si-a împietrit
Și afară ia izgonit

Ei au plecat din fața lui
Și nu am mai stat mult
Au plecat la poporul evreu
Care caută pe Dumnezeu

Dumnezeu a văzut
Strigătul din ascuns
Și pe Moise îl înștințase
Despre zece urgii care v-or fi vărsate

Domnul i-a spus
Lui Moise în ascuns,
Să spună lui Faraon
Ce îl așteaptă dacă nu lasă pe popor

Moise a ascultat
La Faraon a plecat
Dar inima si-a împietrit
Și din fața lui i-a izgonit

Urgiile au căzut
Asupra lui Faraon au ajuns
Și la a zecea urgie
Poporul a fost liber să ştie

Faraon i-a lăsat,
În dată ei au plecat
Și pe Moise au urmat
Înapoi nu s-au mai uitat

Au plecat prin pustie
Către țara Canan cea vie
Să intre fiecare
De la cel mai mic pâna la cel mare

Și mergând și mergând
Prin pustia cea măreață
Au început să cârtească
Împotriva Domnului din Slavă

Dar Domnul le-a dat,
Carne de s-au săturat
Și apă de băut
Până inima li sa umplut

Și mergând în continuare
Domnul îl cheamă pe Moise în zare
Să îi dea zece porunci de împlinit
Ca poporul să fie sfințit

Dar poporul îmbuibat
Căci Moise a plecat
Au ajutat fiecare
Să facă un vițel de închinare

Înaintea lui au stat
La vițel s-au închinat
S-au închinat cu mic cu mare
Dând-ui slava, cinste și onoare

Dar Domnul înştințează
Pe Moise degrabă
Căci poporul Lui ales
Și-au făcut un vițel și-l slăvesc

Moise a plecat,
El jos de pe munte S-a dat
Și tablele le-a sfărâmat
Când a văzut căci poporul s-a stricat

Și Moise s-a urcat
Iarăși în fața Domnului a stat
Și alte legi i-a dat
Cu cele zece porunci de urmat

Moise s-a coborât
Înaintea poporului a stat
Și a citit cu voce tare
Să ia aminte fiecare

O alta faptă măreață
Ce lui Moise i-a fost dată
E când marea a despărțit
Și poporul ca pe uscat a fugit

Aceste fapte le-a urmat
Până ce Moise a fost așezat
În mormântul pregătit
De Domnul pecetluit

Amin