Pentru trei nelegiuiri...
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 09/09/2018
Motto:
Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului şi n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duşi în rătăcire de idolii cei mincinoşi după care au umblat şi părinţii lor." Amos 2:4

Când am treierat Galaadul
Și-am dus prinșii în Edom,
Mi-ai făcut prin flăcări vadul
Și-atunci eu, un biet atom,
De păcat și de rușine,
Mă tot furișam de Tine,
Cum fac măștile la teatru;
Căci purtam învinuiri
Pentru trei nelegiuiri,
Ba chiar pentru patru.

Când pe frați am oropsit
Cu înverșunare,
Am uitat că m-ai păzit
În necazul mare.
N-am gustat cu ei din pâine,
Hărțuindu-i ca un câine,
Bun doar ca să latru.
Și-am fost rob în pribegiri
Pentru trei nelegiuiri,
Ba chiar pentru patru.

Cu perceptele betege,
Am umblat pe căi străine,
Răului i-am spus că-i „lege”
Și minciunii, că e „bine”.
Nazirei am îmbătat,
De proroci n-am ascultat
Și pe drumul idolatru,
Am mers frânt de amăgiri,
Pentru trei nelegiuiri,
Ba chiar pentru patru.

Azi, cetatea pustiită
Nu mai e dărâmătură,
Căci a fost din nou zidită,
Fără rană și spărtură.
Sunt sădit în țara-n care
Curge mustul spre hotare,
Iar sămânța din grădină
Scoate roadă însutit,
Fiindc-așa a poruncit
Cel ce-ndată o să vină.

Și, atunci când va veni,
Într-un ceas sau într-o zi,
Sta-va să asculte
Cum înalță mulțumiri
Cel iertat de osândiri
Pentru trei nelegiuiri,
Ba pentru mai multe.
...cât de adevărat... mulţumiri sora!
Adăugat în 10/09/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 736
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni