Bunătatea Ta Părinte e un dar neprețuit
E comoara cea mai scumpă... e harul de-a fi iubit...
Bunătatea Ta îmi umple zilele de bucurie
Și îmi dă puteri pe calea care duce-n veșnicie...
Fiecare răsărit e a Ta făgăduință
Că mă vei purta spre ceruri într-un car de biruință
Fiecare strop de rouă, orice floare, orice stea
Îmi vorbesc în lumba lor despre bunătatea Ta!
Mă aplec cu reverență... ochii îmi ridic spre cer...
Pentru bunătatea Ta ce pot Doamne să-Ți ofer?
Iată, sunt un rob netrebnic... sunt sărac și păcătos
Tot ce am e viața mea și Ți-aș da-o bucuros!
Bunătatea Ta e mare... harul Tău, izvor ceresc
Ce mă-nvăluie în pace și mă-nvață să iubesc
N-am cuvinte Tatăl meu laude să-Ți pot cânta
Pentru dragostea-Ți măreață... pentru bunătatea Ta!
Vulcan-13-09-2018
Mary