Ce-ai scris pe pământ, Doamne,
când acuzatorii mei
şi-au ascuţit pietrele,
să arunce în mine?

Unde-mi sunt pârâşii?
Li s-au şters urmele
din pământul reavăn
udat de Sângele Tău…


Mi-e mirul cald
de-atâta lacrimă, Nazarinene.
Vasul de-alabastru s-a spart
în ventricolul stâng.

La Picioarele Tale, supusă,
pierdută de mine pe veci,
zace înfrântă inima mea…

Iart-o! Primeşte-o
şi primeneşte-o cu Mila Ta,
inund-o în Şekinah!
Şi pentru asta, Nazarinene,
Toddah Rabbah!

( Bucureşti, Ianuarie – 2013; din volumul " Râsul viorii fără arcuş ")