O, Doamne, ne rupe de lume şi fals,
Ne-mbracă în har şi iubire,
Să nu ne mișcăm ca în pașii de vals,
Plutind între Duh Sfânt și fire!

Ne iartă trăirea ce nu Ți-e pe plac,
Ne spală Isuse de tină,
În omul ce poartă al cerului frac,
Tu pui bunătate, lumină!

Aceluia care respinge-al Tău dar,
Îi spui despre ziua cea mare,
Când vei judeca şi popor şi hotar,
Osândă vei da sau, iertare!

Prieten iubit, te întreabă Cristos:
"Ce vrei de la viața aceasta?
Trăieşti mulțumit, mergi pe cale voios,
Sau vezi doar calvarul, năpasta?"

De nu înțelegi că-ncercarea-i un scop
De-a pune în oameni credința,
Că fructul zemos nu-l găseşti în vreun plop,
Şi nici în ateu, pocăința,

Nu şti-vei ce-nseamnă să fii rob supus,
Chiar și în momentele grele,
Doar cel ce se-ncrede în Domnul Isus,
Nu are nici gard, nici zăbrele!

Adesea ne doare urcuşul spre zări
Şi fapta aproapelui doare,
Dar știm că nici vale, nici munte, nici mări,
Nu pot a ne fi stăvilare!

Credința-i puterea de-anvinge mereu,
E leacul ce dă vindecarea,
E scara ce urcă spre cer, Dumnezeu,
Balsamul ce iartă trădarea!

19/09/18, Barcelona - Lucica Boltasu