Cad frunzele din pom ca un festin,
Vântul puternic le-mbrăţişează
În valsul neiertător de toamnă,
Şi-n covor auriu se-aştern din plin.

Trec păsări călătoare, haine
Croncănind la copacii dezvăliţi,
Până ieri cuibul le-a adăpostit
Şi azi pleacă pe drumuri străine.

Aleanul, pârâul şi-l murmură,
Tresare amar când frunza pică,
În carcasa lui e fără frică,
Veşnic aleargă pe Calea-ngustă.

Lumina coboară-n raze calde,
Sufletul se-nnoieşte-n străluciri
Ca roua ierbii din toamne târzii
Şi urcă Sus la cer în dreptate.

E toamnă târzie, ţie îţi pasă?
De rodul copt El, Domnul dispune,
De-ai fost curat sau ai fost tăciune,
Primeşti sau nu biletul spre-Acasă!
Amin!