O, cât mă rog să-nvăț să tac
Când Duhu-ncepe să grăiască
Când inimile-nvinse zac
În lacrimi stând să izbucnească.

O, cât mă rog să-nvăț să plec
Când ochii-s prea legați de mine -
Să nu m-așez, să nici nu trec
Pe unde nu mi se cuvine.

O, cât mă rog să-nvăț să fug
De tot ce-i rău sau numai pare
Când orice patimă-i un rug
Pe care arzi fără-ncetare.

O, cât mă rog să-nvăț să stau
În orice loc cu mulțumire,
Cu duh ascultător să iau
Din orice-ndemn o împlinire.

Și cât mă rog să-nvăț s-ascult
Mulțumitor orice mustrare,
Cu-atât mai blând, cu cât mai mult
Cred în dreptatea mea mai tare.