Mă duc la cruce...

Mă duc la cruce prin credinţă
Să gust ce-nseamnă agonia
Să am deplină cunoştinţă
Să stau alături de MESIA.

Să simt din sadica cruzime
Cu care au tratat IUBIREA
Să văd şi-a omului micime
Să văd pe lemn şi răstignirea.

Să mă-nfioare biciul groaznic
Ce-a sfâşiat în carne crudă
Să mă pătrundă plânsul tainic
Să-ndur trădările de iudă.

Şi să privesc cu consternare
La gestul sfânt de dăruire
Ce n-are-n lume-asemănare
Ce-aduce Terrei izbăvire.

Iar de-a păcatului oroare
Să mă cutremur cu pământul
Să cad la sfintele-I picioare
Să am cu Domnul legământul.

Apoi să prind privirea-I dulce
Ce încă-ndeamnă la salvare
Că de la El nu m-aş mai duce
În veci să-I dau doar adorare.

S-ating apoi senina-I frunte
Şi faţa-I arsă - cu sudoare
Şi-acolo pe sinistrul munte
Să-mbrăţişez a Lui candoare.

Să însetez cu Domnul slavei
Mai mult - pentru vieţi ratate
Să înţeleg şi rostul dramei
Părtaş să fiu cu El în toate.

Părtaş la chin şi la scuipare
Şi la cascada de insulte
Rănit să fiu de-a lor purtare
Şi de străpungerile multe.

Părtaş şi-n ceasul de izbândă
Când forţa iadului e-nfrântă
Când dulcea-nfăţişare, blândă
Mă-ndurerează şi mă-ncântă.

Mă duc la cruce prin credinţă
Mereu să cresc în pocăinţă.

George Cornici/Akron Oh