Lăsaţi-mi toate slovele pe rug!
Le voi aprinde seara pe răcoare
Căci trebuie o beznă să străpung
Prin flăcările ne mistuitoare.

Nu îmi închideţi poarta dinspre zori!
Căci a deschis-o ruga mea fierbinte
Şi mi-am înrourat de mii de ori
O floare, cu petale de Cuvinte.

Pe cerul între două clipe-ntins,
Sunt nori din care îmi plâng clipa de jos,
I-am adunat acolo dinadins,
Lăsaţi-mi ploaia la Crucea Lui Cristos!

Lăsaţi-mă ca şoimul să-mi ridic
Înalt, înalt Iubirea-adevărată!
Să port pe aripi aurul din spic,
Să îmi arunc pe ape pâinea toată.

Mi-aş dori un vers... , cântec să fie,
Mai şchioapătă cât încă sunt ţărână,
Dar îl împrăştii ca o păpădie,
Luaţi măcar un licăr de Lumină!

Lăsaţi-mi toate slovele pe rug!
Când se aprind în dor nemărginit
Se vede Ţinta unde vreau s-ajung,
Mielul înjunghiat Care m-a mântuit.