Păcat

Păcatul e-o făţişă dezonoare
A Numelui de trei ori sfânt
E răspunsul tăios, cu răzbunare
Ce-aduce amar şi întristare
Atunci duhul curat e înfrânt.

Încalcă flagrant divina voinţă
Ce-ndeamnă omul la trai curat
Îl îndepărtează de umilinţă
Apoi urmează dreapta sentinţă
Despărţie eternă de Cel îndurat.

Păcatu-i pervers, păcatu-i hidos
La uşa inimii cu răbdare pândeşte
Vrea să ne-abată de la Hristos
Pătrunde în piele; pătrunde în os
Adoarme un suflet şi-l biruieşte.

Îşi are izvorul în pârâşul Satan
Ce răspândeşte în lume minciuna
E crud, e al neprihănirii duşman
E-nşelător, potrivnic şi inuman
Şi omului vrea să-i fure cununa.

Păcatul se opune dorinţei divine
De-a aduce glorie Tatălui iubit
Trataţi-l, deci, cum se cuvine!
Trântiţi-l când la poartă vine
Numai aşa puterea i-aţi slăbit.

El ridică zidul de despărţire
Între om şi Creatorul său
Nu-i prieten cu viaţa de sfinţire
Inspiră duhul de nemulţumire
Ţintind mereu numai la rău.

Păcatu-nrobeşte fiinţa umană
O stoarce de putere şi de avânt
Aduce cugetului o profundă rană
Merge şi la sat şi-n zona urbană
E răul cel mai rău pe Pământ.

Peste tot se văd urmările lui
În cămine, în biserici şi-n palate
Nu se-ndură de soarta nimănui
O plagă mai mare pe lume nu-i
Crează beznă şi trăiri disperate.

Ci doar puterea sângelui divin
Ne scapă de urmările-i nefaste
Numai El îl spală pe deplin
Urmează-apoi un trai senin
Şi-o părtăşie cu cereasca oaste.

gc/Septembrie 2005