Mulțumesc iubite Tată
Pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Mulțumesc azi pentru viața,
Pentru harul nesecat.
N-am cuvinte potrivite,
N-am nici versuri prea alese,
Orice as scrie pe hârtie,
Pare gol și foarte lesne.
Dar aș vrea totuși să-Ti spun
Ca răcoarea umbrei Tale,
Eu o simt tot mai adânc
Chiar de soarele e tare.
Și nici ploaia cea mai rece
Plină de picuri amare
Nu-mi va stinge bucuria
Ce o am pe-a Ta cărare!