Vas curat
Iacov. 3,2:3,4-16
2Împ. 4,0-41

Iacov vorbește de-o limbă
Ce-aruncă otrava morții,
Așa-i până nu se schimbă
Inima, și, știm cu toții

Că din „visteria” ei
Se împrăștie ca un râu
Vorbele fără temei
Și nu le poți pune frâu.

Mulți pretind că-s credincioși
Dar nu vezi la ei schimbare,
Sunt la fel de păcătoși
Și ne-ntrebăm de ce oare...

Este clar că Duhul Sfânt
N-a fost lăsat să lucreze
În vasul lor de pământ,
Căci știu doar să-L întristeze...

Îl alungă și nu vor
Să asculte al Său îndemn
Și-apoi ne mirăm că mor
Așa simplu și nedemn!

Viața lor arată clar
Absența harului Sfânt
Și că, au un crez neclar
Între ceruri și pământ!

Își făuresc bunăstarea
Parcă-aici ar fi eterni,
Și nu-i deranjează starea
Plină de idoli moderni,

Acceptă un trai abil
În perspectiva lumească
Și Duhul, un loc stabil,
Nu poate-n ei să-Și zidească.

Nu poți merge drept când pasul
Nu-i de El călăuzit,
Nici nu poți trăi când „vasul”
Nu ți-e de El curățit!

Nu poți merge drept și bine
Cât timp încă urmărești
Împlinirea ta de sine
Și nu lupți să te golești

Zilnic, de sinele tău,
Urmărind să împlinești
Ce scrie-n Cuvântul Său,
Ca-n urma Lui să pășești!

Când în sufleteasca-ți oală
Pui „verdeață” otrăvită,
Suferință ai și boală
Și-o viață nefericită.

Și nu poți scăpa de boala
Care sufletu-ți frământă,
Dacă-ți este plină oala
De „verdeață” otrăvită.

04/10/2018*Ioan Hapca
Zaragoza