( Surorii mele, Lydia )

Sunt pasărea
ce zboară cu ciocul deschis
şi aripi întinse spre larg.
Cu ochii scrutez infinitul albastru
să-mi pregătesc locul etern
de iernat.

Cuibul de-aici
şi-aşa se usucă,
vreascurile – adunate
oricum ard.

Sunt pasărea albă
cu ciocul deschis,
şi aripi întinse spre larg.
Scrutez infinitul albastru,
dezmărginind orizontul sihastru
în infinite cercuri de Har.

( Bucureşti, Mai – 2012; din volumul " Râsul viorii fără arcuş " )