Privirea se opreşte în hotar
Peste marea de zare albastră,
Cerul plin de nori zglobii în extaz
Îmi fâlfâie umbra la fereastră.

De-ar picura o ploaie pe pământ,
Şi-ar lăsa puţin aprinsă vlagă,
Ar rodi viu belşug, împrospătând
Cununa Domnului din ogradă.

Acum, parcă norii lacrimi poartă,
Şi le ţin ascunse în tăcere!
Īi sfârtecă vântul şi-i întoarnă,
Către noaptea păcatelor grele.

E pe sfârşite Harul ce L-ai dat
Şi L-ai lăsat atâta vreme!
Doamne, atât de mult ne-ai aşteptat
Să ne întoarcem în a Ta vrere!

Cât mai e timp, vino şi te-ntoarce
Pe Calea dreaptă, spre Stăpânul Tău,
Biruitor de vei fi tu, frate,
Vei sta cu Isus în cerul Său!

Amin!