Trenul vieții

Rămân tristă, tăcută-n drum.
Șuieră trenul meu imaginar de fum,
Ce-aleargă prin anotimpuri,
Strivind pe-ale lui șine, visuri.
Grăbește prin tunelul nopții,
Pustiind menirea sorții,
Șerpuind prin serpentine,
Lăsând în urmă durere.

Vagoanele, pe rând trec...
La ferestre, privitori în sec.
Cușete, în catifea îmbrăcate;
Mulți pasageri călătorind departe,
Pregătiți să ajungă Acasă,
În veșmânt alb, tivitură dantelată,
În desagi purtând un dor:
De Cer... de Mântuitor.

Trenul, se mai oprește-n stație.
(Mai trecem prin încercări, obstacole... )
Își reia drumul în mers plutit,
Pasagerii purtând visul dorit:
Dorul! ... Ce în cânt murmură
Din zori, până-n apus de lună.
Dorul! ... De Ierusalimul Nou!
De ”Țara Veșnică”, de ”Dumnezeu”.

Cu drag intri în vagon;
Tinerii în fericire, flori de prun.
Cântări... sub gene bucurii,
Un off prelung... Dor de veșnicii...
Odată ce au ajuns sus,
Toți se vor bucura nespus.
Vor privi jos cu tandrețe,
Urmele durerii... răzlețe.

Petrecem vremuri, anotimpuri,
Ne perindăm prin primăveri.
Mai intrăm iar în vagoane,
Întâmpinăm dureri, clipe amare.
Confuzi, dezorientați... Oare ce urmează?
Atingi cu gândul cerul, în grabă,
Te ascunzi printre stelele răzlețe,
În așteptarea binecuvântărilor Mărețe.

Nu vreau să înceteze a mea alergare.
Chem pe Domnul să mă vegheze!
Ca să nu rămân pe peron, mă agăț
De ultimul vagon răzleț.
Când înăuntru am intrat,
Era totul pregătit
Pentru ospăț, frumos aranjat...
Flămând, gust din Poamele Vieții, îndurerat...

Călătoresc azi în vagonul - Prezent -
Obosit de viață... dar, sunt atent:
Nu-mi vreau alergarea-n zadar!
Voi deschide ușa luminilor,
Voi duce cu mine ce am adunat,
Din călătoria trenului îndurerat.
Voi privi de sus în jos,
Al vieții drum alunecos.

Voi da uitării multele gări
Care mi-au produs dureri,
Și mă voi bucura nespus,
În Cer cu îngerii și cu Isus.


PATTADA, 19/10/2018