Ne zicem frați întru Cristos,
Ce nobilă menire,
Dar cât suntem aicea jos,
Trăim în amăgire!
Căci nu avem niciun habar
De soră sau de frate,
În egoism, nu-i stăvilar,
Producem surogate!

Nu ne-ntrebăm în Adunări,
De ce sunt locuri goale...
Unde sunt sfintele cântări,
Cu rugi şi osanale?
Unde sunt lacrimile şi
Trăirile preasfinte?
Tot mai puțini din zi în zi!
Îndură-Te, Părinte!

Adesea auzim un zvon,
Că e bolnav cutare,
Se predică de la amvon,
Simțim o cercetare,
Dar ține totul până când,
Ieșim pe poartă-afară,
Nu avem timp și ca un gând,
Comfortul ne-nfăşoară!

Ne semețim că în Scripturi,
Suntem mai tari ca unii,
Ne comportăm ca niște furi,
Ne înșelăm străbunii,
Căci nu-i destul atât, să știm
Cuvântul Cărții Sfinte,
De n-aplicăm şi nu-mplinim,
Aceste-nvățăminte!

"De sunteți binecuvântați,
Cu hrană, sănătate,
Să nu uitați nicicând de frați,
Ce-s în singurătate!
Poate sunt plânşi, în suferinți
Şi vor o mângâiere,
Nu stați în bănci așa cuminți,
Ci dați-le putere!

Că nu știți vremile ce vin,
Nici boala când apare,
Când răul cu al lui venin,
Vă sapă şi vă doare!
Veți aștepta un semn, dar vai,
Nu bate nime-n poartă!
E-o vorbă: "Vei primi, ce dai!"
Credința nu e artă!

Întotdeauna fiți smeriți!
(Nu este o bravadă!)
Ce știți, să şi înfăptuiți!
Doar Domnul să vă vadă!
Veți aduna comori în cer,
Când partea vă veți face,
Chiar dacă trupu-i efemer,
În Duh veți avea pace!"

Ferice e de cel ce dă
Din timpul lui, din trudă,
Nepăsător nicicând nu stă,
Nu are chip de iudă!
În suflet este plin de har,
De dragoste, jertfire,
În marea vieții-i ca un far,
Căci el este iubire!

21/10/18, Barcelona -Lucica Boltasu