Sună Şofarul
în mine,
fără oprire.
Îmi dă deşteptarea
să încalec marea,
să mă-ntrec
cu valurile,
până voi atinge
Zarea,
care mă va pierde,
cât mai departe
de ţărmul
pământului greu.

Sună Şofarul
în mine, întruna.
Sună mereu!
Mă imploră
să îmi ţin suflarea,
să urc
încă o leghe,
până voi culege,
în palmă
Steaua,
care mi-a luminat
drumul
destinului meu.

( Bucureşti, Mai – 2012; din volumul "Râsul viorii fără arcuş" )