AZI CU SFIALĂ
(Se cântă pe melodia
Doamne precum vrei. C. Ev. 278)
Azi cu sfială, mamă, eu vin
Și-aceste clipe ție le-nchin.
Simt cum iubirea-ți m-a-nvăluit
Și-asta mă face preafericit.
Din fragedă pruncie mi-ai dat,
Îndemn să-L laud neîncetat
Pe Domnul slavei crucificat,
Pe Cel ce pentru mine-a răbdat.
Binecuvântă, o, Doamne bun,
Îngenuncherea mamei acum.
Încununeaz-o în slava Ta
Și dă-I Tu pace din Pacea Ta.
Sfințește ochii ce-au plâns mereu
Și lacrima de pe-obrazul său.
Transform-o Tu în mărgăritar,
Cununa vieții i-o dă în dar.
Cu ocazia zilei mamei - din lipsă de cântări la subiect.