TE VĂD ACUM



Te văd acum ca altă data,
Cum stai cu lacrimi pe obraz,
Te văd şi tot nu înţeleg,
Cum Tu, Stăpân pe-un univers întreg,
Îi laşi pe cei nelegiuiţi să facă haz,
Batjocorind făptura-Ţi minunată.

Ai părăsit ce mintea omenească
Să înţeleagă nu e-n stare.
Ai părăsit pe Tatăl, cerul sfînt,
Şi-ai coborît asemeni nouă pe pămînt.
Luat-ai chipul şi a noastră-nfăţişare
De bună voie. Ai lăsat pe cea cerească.

Ei Te-au încoronat, Isuse,
Toţi Te-au bătut, toţi Te-au scuipat.
Şi Te-au purtat la judecată.
Dar Tu, Cel Sfînt şi fără pată,
Tăcînd, aşa Te-ai apărat
Pilat în prag când apăruse.

Din trupu-Ţi atârnat acolo pe Calvar,
Izvor de sânge-a prins a curge.
Mii de păcate-atunci ai ispăşit
Şi-n jertfa-Ţi sfântă Tu ne-ai mântuit.
O vină cât de mare-o poate şterge
Puterea Sângelui. Şi viaţă dă în dar.

Atunci când fost-ai părăsit de oameni
Şi chiar şi Tatăl şi-a întors privirea,
Când fruntea sângerată Ţi-ai plecat
Iar Duhul Tatălui Tu Ţi-ai încredinţat,
Aveai în plan ca toată omenirea
S-o curăţeşti, s-o faci Ţie asemeni.

Şi mă-nfior ce mult ai suferit
Tu, Fiu de Dumneyeu, Acela ce eşti Sfânt.
Nevinovat băut-ai paharul cel amar
Să dăruieşti viaţa cea fără de hotar.
Măreaţa Ta jerfire o intonăm în cânt
Slăvindu-Te pe Tine, Acel ce-ai biruit.

Da Doamne, pentru mine-ai suferit,
Pentru păcatul şi-a mea ne-ascultare.
Dar astăzi fie-Ţi Numele slăvit:
Din bezna morţii Tu m-ai mântuit
Şi peste-al meu păcat ai scris ”IERTARE”
Pentru c-aşa de mult Tu m-ai iubit.