Ce fericit e omul care-i bun
Şi nu ia parte la păcatul celor mulți,
El nu se odihneşte orişicum
Şi nu batjocoreşte pe cei sfinți.

Doar legea Domnului-i plăcerea sa,
O cercetează şi mult o iubeşte,
Ziua şi noaptea cugetă la ea
Şi pe cărarea celor sfinți păşeşte.

El este ca un pom lâng-un izvor de apă
Ce rodu-şi dă celui ce-i ostenit;
E verde mereu frunza căci din izvor se-adapă
Şi duce totul spre un bun sfârşit.

Cel rău ar vrea, dar nu este ca el,
Ci e ca pleava spulberată-n vânt,
Cel păcătos nu ține capul sus defel,
Căci Domnul îl iubeşte doar pe cel ce-i sfânt.

Cunoaşte Domnul calea celor sfinți,
De trec prin văi, i-ajută să păşească,
Dar păcătoşii doar scrâşnesc din dinți
Şi doar pieirea o să-i pască!
Amin