Ne perindăm prin clipe
Trec anii! ... Timpul zboară! ...
De hotarul sfânt ne apropiem în grabă.
Poate un salt sau doi pași; scăpăm de un val.
De Sfânta Țară mult aproape, de Marele final.
Gheara păcatului ne sfredelește
Rupând din noi bucăți să ne îngroape
Ultima suflare de durere scrijelită
Ce cheamă ajutor, speranța să renască.
În zbor să ne înălțăm prin credință,
Fâlfâind steagul, stindardul - BIRUINȚĂ.
Descurajarea, de mijloc ne încinge
Ca un animal în jurul nostru, să ne sfâșie.
Clocotesc în noi dureri fără căpătâi;
Îngrijorarea rupe gândurile fâșii.
Viața - o cale cu obstacole; drumul crucii.
Obosiți urcăm în căutarea dragostei dintâi.
Îngenunchiat și rezemat de lemnul însângerat,
Te-am auzit: Fiul Meu ești iertat!
Nu ne-ai lăsat în moarte, ne-ai deschis calea,
Urme ne-ai lăsat... ce duc unde-i salvarea.
Ne perindăm prin clipe pline de deznădejdi
În căutarea secundelor de bucurii,
Despicând zori și apusuri, oftând,
Purtând cu noi povara vieții în gând.
Intrăm, ieșim din ale flăcărilor cuptor.
Ardem ce-i rău, devenim mai plini de dor.
Poverile ne-au apăsat, am mai cedat...
Îți mulțumim că dragostea Ta ne-a ridicat
Și ne privești cu multă îndurare,
Nu lași greul crucii, să ne doboare.
Rădăcina sufletului ne este Sus!
Trunchiul, trupul ne ești Tu, Isus!
Ramurile ne sunt binecuvântate
Cu muguri sănătoși, apoi, cu Sfinte Roade.
Știm că Sus, se dăltuiesc coroane
Din aur, diamante, mărgăritare...
Comorile adunate de noi din a Durerii Vale
Vor fi împletitura poalei hainei Tale,
Căci ne îndreptăm încet spre casă,
Să nu întârziem la Sărbătoarea Aleasă.
Credința și speranța în Tine ne dau putere.
Clipită de clipită totul în noi renaște.
Fructificăm secundele cu tot ce-i bun, puternic,
Căutând să ieșim din greul machiavelic
Privind în urmă la tot ce am lăsat,
Vedem momentul unde ne-ai ajutat.
Azi urmărim vremurile ceas cu ceas.
Semnele arată că... puțin timp a mai rămas
Și mai facem câte un control la ce am adunat,
Selectăm doar lucrurile pentru Cerul Înalt.
Mai mult ca niciodată, creștinii în rugă sunt.
În nopți de veghe mai mult ca altădat',
Mai mult ulei în candelă adună
Curajoși, la Poarta Cerului ei sună.
Timpul din viață prețios, a trecut! ...
În barca de salvare, Isuse ne-ai ținut!
Azi ne grăbim... mai mult ca ieri,
Pe calea îngustă către Ceruri
Dorim cu toții să avem parte
De mântuire, lângă Isus în Sfânta Patrie.
PATTADA/09/11/2018