Aaroane, noi mai vrem viței!
Acesta-i trist și depășit,
Pe-altar mai zac vreo trei scântei,
Iar Moise n-a mai venit.
Nu știm ce s-a făcut cu el
Și să răbdăm nu știm de fel,
Și-i asfințit.

De stâlp de foc ne-am speriat,
Era prea greu de urmărit;
De stâlp de nor ne-am depărtat,
Apoi în grupuri ne-am unit.
Și cum n-avem un singur trup,
Ne dă la fiecare grup
Un chip cioplit!

Ajunge-acum, ne-ați păcălit!
Tot de pustiu și pietre dăm;
Și nici nu știm de am simțit
Îndemn în suflet să plecăm.
Pe creștet soarele ne-a fript –
Adu-ne zeii din Egipt
Să-i implorăm.

S-a dus pe apă faraon,
Urgiile s-au terminat.
Coboară-te de la amvon,
Că ne-apucarăm de jucat.
Să curgă idolii șuvoi,
Porniți serbarea, fiindcă noi
Vrem chip turnat!

Din munte tunete s-aud,
Dar tunetele sunt departe
Și focu-i stins, altarul ud.
Dar facem altul, ca la carte.
Noi construim, tu fă-ne zei
Și mâine ne-om ruga la ei
Ca să ne poarte.

Aaroane, unde te-ai pitit?
Ești pus aici să ne asculți.
Noi ne-apucăm de-mpodobit
Și-i încălțăm, că sunt desculți.
Ia aur mult, avem cât vrei,
Avem inele și cercei –
Aaroane, noi mai vrem viței!
Vrem cât mai mulți.