Nu mă-ntreba de ce nu plâng,
Când rănile din trup mă dor!
Am învățat ca să privesc,
Sperând, chiar dincolo de nor!
Mă vezi zâmbind adeseori,
Deși mi-e umbletul greoi,
Eu știu că nu sunt părăsit,
Căci "Dumnezeu este cu noi!"

Am așteptat mereu răspuns,
Ca să primesc, încă aştept!
Deşi întârzie să vină,
Eu știu că Domnul meu e drept!
E înțelept şi bun, El ştie,
De ce am trebuință eu,
De încercarea mi-e sortită,
Eu o accept, ca dar al Său!

De-am acceptat cu bucurie,
Tot ce-a fost bun în viața mea,
La fel voi face și cu greul,
Căci totul e din mâna Sa!
El Elohim nu ne vrea răul,
Chiar dacă asta s-ar părea,
În slăbiciuni Şi-arată slava,
Deşi El poate vindeca!

În neputință-i mai aproape,
Cerul întreg, chiar Tatăl Sfânt,
Iar ruga este mai aprinsă,
Când e durere pe pământ!
În suferință e-o Golgotă,
E crucea ce purtăm în noi,
E șlefuirea pietrei brute,
Un lujer frânt şi sfânt altoi!

În fiecare-amarăciune,
Ce-o-ngăduie Isus Cristos,
Prin Sfânt Cuvânt primesc putere
Şi pot să fiu chiar bucuros!
Căci de-aş privi la oameni, iată,
Câți sunt aproape în necaz?
Câți știu să lege azi o rană,
Să șteargă lacrima pe-obraz?

Așa, mă ancorez în Domnul,
Iar Duhul Sfânt mângâietor,
Șoptește blând: "Să ai nădejde!"
Eu simt în piept al Său fior!
Credința mea străbate norii,
Şi printre mii de galaxii,
Descoperă o lume nouă,
Zidită pe verbul "A fi!"

"Eu Sunt!", (aud în depărtare),
"Cel ce a fost, ce va veni!"
Câtă nădejde îmi dai, Doamne
Şi pace sfântă, bucurii!
Puțin mai este-n astă lume,
Așa că nu vreau să cârtesc,
Ci dobândind înțelepciune,
În Dragoste mai mult să cresc!

12/11/2018, Barcelona -Lucica Boltasu