Copilul ce-a venit...

“A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au
primit. Dar tuturor celor ce L-au
primit, adică celor ce cred în Numele
Lui, le-a dat dreptul să se numească
copii ai lui Dumnezeu(Ioan 1:11-12)
******************************************
Copilul ce-a venit să-mpace creatura
Cu legile divine; cu Cel ce le-a emis
Era sortit să împlinească şi Scriptura
Dar şi s-arate calea ce duce-n Paradis.

El a venit din Cerul stralucit- în umilinţă
Şi-n Betleemul ne-nsemnat S-a întrupat
Menirea Lui era să cheme la credinţă
Să-ndemne oamenii la trai înmiresmat.

Era sortit să fie Logosul convingător
Ce-aduce lămurire în lumea derutării
Să ni-L prezinte pe Părintele ocrotitor
La care poţi ajunge pe calea renunţării.

Copilul ce-a venit la noi din Înălţime
Născându-Se în grajd pe paie reci
Venit-a să ne scape de întunecime
La toţi să ne ofere viaţa cea de veci.

Venit-a la ai Săi dar L-au respins cu ură
Nedăndu-I creditul de Fiu de Dumnezeu
Şi n-au vrut să accepte a Cerului măsură
Păstrând în ei un idol ce se cheamă “Eu”

Şi au păstrat tradiţia şi datina străbună
Religia de formă cu care se mândreau
Şi sutele de legi din care-au împletit cunună
Dar care mulţumire sufletească nu dădeau.

El a venit la vremea întâiului Crăciun
La vremea hărăzită de veşnicul Părinte
Iar vestea a pătruns şi în oraş şi în cătun
Că Salvatorul a sosit în sfintele-İ veşminte.

Şi sfântă e trăirea acelui ce-L primeşte
Ca Domn şi Impărat şi Mire preaiubit
Numai în El destinul vieţii se-mplineşte
El poate rupe legătura care l-a-nrobit.

Copilul ce-a venit s-aducă mântuirea
Să ne îndrume spre sacrul legământ
E Sfetnic minunat ce-nvaţă omenirea
Să renunţe la plăceri, la goană după vânt.

Necontenit să umble pe căile neprihănirii
Şi-n orice-mprejurare să semene iubire
Căci doar aşa se-ajunge la locul întrunirii
Unde nu mai e îngrijorare ci numai fericire.

gc/ Crăciun 2005/ti