Ne-am adunat cu toții la slujba de-nchinare,
La Dumnezeul nostru, pe care-L adorăm
Și-am vrea pe-altaru-acesta să aibă fiecare
Un gând, o-ntăritură mai mică sau mai mare
Din toate ce le spunem, le cerem sau cântăm.
Dar tu, cel care poate vii pentru prima oară,
Că poate-un ghimpe-n suflet, o boală te-a adus,
Ne-asculți cu-ngândurare, dar vrei ceva în plus…
Poate-ai venit cu sete și inimă amară
Și n-ai găsit izvorul; dar spune-I lui Isus.
Înțelepciunea-i una și e din ceruri dată;
Noi luăm câte-o felie sau doar firimituri,
De-o folosim cu grijă sau inima-ngâmfată…
Tu ia-te după Domnul, doar El e fără pată,
Să luăm deci călăuză doar Sfintele Scripturi.
Când am cântat cu toții, poate-am strigat cam tare,
La recitat, băiatul s-a bâlbâit puțin;
S-au strecurat și multe greșeli de exprimare.
O să luăm aminte, spre-a noastră îndreptare,
Dar să păstrăm acuma fiorul cel divin.
Rămâi cu noi, chiar dacă ești trist și apăsat
Iar noi, la adunare, mai mult te-am plictisit!
Nu suntem fără pată, dar sfânt e cel iertat;
Hai să-nvățăm cu toții, din cugetul curat,
S-aducem drept ofrandă cuvântul potrivit.
Cu vorba și cu fapta vrem să udăm grădina,
Îl mai stropim cu lacrimi și mai udăm un pom,
La spicul fără boabe îi căutăm pricina –
Iar când în pas și-n faptă greșim, să știi că vina
E-a noastră, suntem oameni. Dar Dumnezeu nu-i om.
Doar El ne păstorește spre timpul de apoi,
Doar Dumnezeu ne ține biruitori să fim;
Rămâi de ne ajută, om bun, mai bun ca noi,
Care-nvățam de-o viață și tot puține știm:
Să mergem împreună, să nu privim ’napoi,
Cu binele în suflet, cu răul în război,
Lucrând, lucrând într-una. Chiar dacă… mai greșim.