Pe pătuț de paie și scutece de fân

Pe caldarâmul vremii foșnește frunza uscată.
I-a trecut timpul; sub pași stă strivită, uitată.
Noapte-i senină cu-n frumos clar de lună,
Stelele într-o năframă de voal se adună.
Adie ușor vântul dar... nu ca altădată,
Caută să se ascundă prin nișele din stâncă.
Pe cer, o stea nemaivăzută s-a arătat.
Tăcere-i în univers... tăcere-i pe pământ.
Pe coline și dealuri, păstorii-s mirați şi tăcuți.
Turmele pășteau liniștite pe câmpii.
Văzduhul plutea în parfum de cimbrișor,
Iar tăcuta lună veghea asupra lor.

Și-au lăsat turmele pe imaș păstorii...
Din alte colțuri ale lumii, călare la pas, trei Magi:
În noaptea de mister același drum îi unea.
Steaua - drum printre stele spre ținta ei grăbea.
Frigul nopții se înăsprea; ușor, cădea fulgul de nea.
Omătul în pătura-i sticloasă totu-acoperea.
Poteca, drumul din vale, în alb se îmbrăca,
Singur, pământul, tristețea își plângea...
În adânc simțea natura, pregătea ceva...
Iar vremurile în El își vor răsfrânge durerea.
Vedeau acum o iesle, un Rege Se năștea.
Privea înainte... un mormânt ce Îl aștepta... .

Azi, Mare Sărbătoare! Ferestre luminate,
Mese cu bunătăți, daruri alese
Și Cerul în Slava Sa azi Îl sărbătorește.
(De mii de ani de o Naștere ne amintește.)
O aducere aminte că-n trecutul vremii,
Cobora ”Divinitatea”, renunța la veșnicii.
Fiul de Dumnezeu în Om Se întruchipa,
Printr-o fecioară - creștină aleasă: Maria.
Într-un grajd săpat într-o stâncă,
La lumina unui bulgăre de seu, plăpândă...
Nimeni nu L-a dorit... toți L-au alungat...
Și eu... și tu... cu toții L-am renegat.
Pe un pătuț de paie, în scutece de fân...
Steaua luminoasă înveli staulul într-un senin.
Se împlineau cuvintele vestite și scrise pe papir,
Căci Se va naște un ”Rege”; din naștere va fi martir.
Cu El S-a coborât iertarea prin Cuvânt,
Prin jertfa Lui ne vom împăca cu Tatăl Sfânt.
A renunțat la cer și S-a născut umil, supus,
Îmbrăcând haina durerii, batjocorii și râs.
Îngerii, serafimii și heruvimii au cântat de bucurie;
Chiar și Dumnezeu... doar E salvarea omenirii...
Păstorii și Magii îngenunchiați se închinau la El,
Celui nou-născut, iubit Emanuel.

S-a bucurat cerul lăsând al lui senin,
Pentru El ce va deveni Acel Mare Stăpân,
Semănând între oameni dragostea cerească
Și păcatul lumii să îl albească,
Iertarea să o lase, pe toți să-i mântuiască,
Să vegheze pământul și să-l ocrotească.
Oare... tu, creștine, ești pe calea bună?
Cu îngerii din ceruri Îi cânți împreună
Pruncului Sfânt... care Cerul a lăsat.
De câte ori pe zi la staul ai îngenunchiat?
De câte ori Îl cauți prin umila ta rugă?
Cât te umilești și-L simți că te ascultă?

De câte ori privirea ta ți-o trimiți ca solie,
O împletitură a razele de soare și dorurile...
Oare de câte ori îți amintești cum S-a născut?
Lăsând nemurirea. El, Mesia, Cerescul Împărat.
Haideți în cor cu toții să-I cântăm 'Bine-ai venit!
Prunc minunat! Isus în veci să fii slăvit! '
Noi nu avem aur, argint, smirnă sau tămâie,
Dar prin jurământ Îți dăruim inimile pe vecie.
Bine-ai venit Prunc Minunat! Intră în casele noastre!
Azi fă din inimile noastre o iesle și Te rugăm, Te naște.
Călăuzește-ne pașii ce-i mai avem de făcut
În călătoria și anii ce mai sunt de parcurs pe pământ.


ALGHERO/16/11/2018