Împăratul meu Hristos!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Spre Cer, cu brațele deschise!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 16/11/2018
Împăratul meu Hristos

Cerul Doamne pentru mine
L-ai deschis, și-s fericit
Cânt și Te slăvesc pe Tine,
Împăratul meu iubit.

Vreau al Tău să fiu pe viață
Să Te însoțesc mereu
Să văd veșnic a Ta față
Drag Mântuitorul meu.

Tu m-ai ales din mulțime
Și mă întreb de ce? Mereu
Ai dorit să fiu cu Tine
Sfânt și mare Dumnezeu.

Mă prețuiești Tată Sfânt
Chiar de nu-s merituos
Și mă înveți al Tău Cuvânt
Scump și preaiubit Hristos.

Plin de pace și iubire
Ai murit și m-ai salvat,
Ai lăsat a Ta mărire
De slavă, Te-ai dezbrăcat.

Om de carne ai devenit
Și-ai simțit orice durere.
Ca să mă vezi izbăvit,
Ai suferit în tăcere...

Nu sunt vrednic Domn iubit
Chipul Tău să Îl privesc
Căci Tu ești bun și smerit.
Din inimă Te slăvesc!

Ai deschis a Ta Cetate
Pentru mine, un păcătos.
Slavă Îți aduc în toate
Împăratul meu Hristos!

Amin

Câmpia Turzii, 19 octombrie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 816
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni