Sunt Cel ce sunt
Autor: Daniel Brânzei  |  Album: fara album  |  Tematica: Cină
Sunt Pâinea vieții ce-am venit să vă ridic din moarte.
Sunt Bob zdrobit și măcinat, sunt Cel venit să poarte.
Sunt Trupul frânt și închinat, sunt Jertfa din altare.
Sunt Sânge scurs pentru păcat, sunt Miel pentru iertare...

Mâncati copii, Mi-e trupul tot ospăț de pomenire,
beți vinul roș', că-n sânge sfânt e saț pentr-omenire.
Mâncați și beți, din răni ce mor, luați viață pentru viață...
Din Leul mort, în stup cuprins, gustați și luați dulceață.

M-am coborât din cer la voi în dar și-n oferire,
mâncați și beți, primiți și luați, sunt pentru ispășire...
Veniți cu toți, sunt din destul, e loc pentru oricine.
Eu chem și-aștept, iubesc și plâng, Mă frâng și pentru tine...

Nu vreau să pierd, vreau să întorc, sunt pentru mântuire,
sunt Staul pentru cel pierdut, sunt Ușa de iubire.
Mi-e trupul frânt ca să intrați și-s stors pentru spălare.
Sunt și Păstor, sunt și Cuvânt, sunt pentru închinare.

Din veșnicia fără timp, M-am rupt pentr-o clipită
și-am coborât din infinit în lumea cea finită.
Sunt totuși Eu, sunt necuprins, sunt Dumnezeu prin Sine,
de nu veniți, rămân și sunt; pieri-veți în rușine... .
1985


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3586
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni