Toți anii trec constant,
Se duc și nu revin,
Amprenta și-au lăsat
Puțin câte puțin.

Dar nu-i trist când se duc,
Ci atunci când sunt uitați,
Și când rămânem tot
Atât de neînvățați.

E drept că unii au
Un fel al lor de-a fi,
Dar după zeci de ani
Să fie tot copii?

Că timpul nu stă-n loc,
Simțim în general,
Cu cât înaintăm
În vârstă e normal

Să nu te miști la fel,
Să obosești mai des,
Să vezi tot mai neclar,
Să auzi mai neînțeles.

Dar nu e tot așa
Cu vorba ce o dai,
Cuvântul înțelept
Se-așteaptă ca să-l ai,

Un sfat mai priceput,
Un trai echilibrat,
Decizii care au
Ceva de inspirat.

Atâtea primăveri
Menire au mereu,
Ca-n drumul ce-l parcurgi
Să fii mai gol de "eu".

Ce bun să fii premiant,
Să ajungi pe Everest,
Dar să nu îți poți lua
Al școlii vieții test?

Suntem răspunzători
De ceea ce lăsăm
Acelora ce vrem
Să îi influențăm.

O, Doamne, Te rugăm
Ne dă discernământ,
Să nu trăim mereu
Lovind cu pumnu-n vânt!