Atârnată, pusă-n ramă,
Așezată-ntr-un picior,
O oglindă-n orice casă
E obiect de interior.
Pare-un lucru oarecare,
Doar o piesă de decor,
Însă ea poartă în sine
Un mesaj uimitor.
O privești, ea te privește,
Când insiști, ea scrutător
Te fixează, parcă-ți spune:
"Azi îmi pari atrăgător."
Însă nu întotdeauna
Are glas fermecător,
Câteodată e directă:
"Ieri erai mulțumitor."
Dacă stai să asculți mai bine,
Are un mod surprinzător
De a-ți descrie realitatea
Într-un fel convingător.
Când ești trist și ea e tristă,
Când ești vesel, cu umor,
Te salută, răspunzându-ți
Cu un chip surâzător.
Ea pronunță fără teamă
Adevăr necruțător,
Oglindește doar ce vede,
Fără gând părtinitor.
O găsești mereu dispusă,
Nu la modul jignitor,
Să îți spună verde-n față
"Azi ai fost respingător,
Azi puteai să oferi iubire
Și să fii mai protector,
Sau să dai încurajare,
Nu cuvânt acuzator."
Ți-e rușine când privind-o
Nu vezi un biruitor,
Ci un tip ce des renunță
La a fi un luptător.
Uneori, răpus de greul
Ce devine apăsător,
Ai dori să spargi oglinda
Ce privește sfidător.
Știi că n-ai fost totdeauna
Chiar un bun îndrumător
Și-uneori ea îți șoptește
C-ai fost și neiertător.
O oglindă nu ascunde,
E un bun prezentator
Ce te-ndeamnă să fii sincer
Și să nu mai fii actor.
O morală este-n toate,
Ca-n sezonul următor
Să trăiești cum se cuvine,
Să trăiești folositor.
Căci oglinda e-un obiect doar,
Dar conștiința-ndrumător,
Glasul ei strigă într-una
Cu un apel stăruitor.
E un har să-ți fie jenă
Când n-ai fost un ajutor,
E divin să-ți pese iarăși
De minutul următor.
Nu poți da pe negândite
Un răspuns dăunător,
Să-ai pretenții la relații,
Dar să fii respingător.
Dumnezeu ți-a dat conștiința,
N-o toci nepăsător
Ca să nu-ți mai "zgârie" auzul
Ce se aude-n interior.
De o spargi, cu mii de cioburi
Va răcni pătrunzător
Și-ți va spune cum te vede
Că trăiești în exterior.