Steaua Mântuirii


"Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi;
bateţi, şi vi se va deschide."
Matei 7/7


Singur merg pe o cale şi sunt întristat,
Departe-i oaza, am chipul încrispat,
Vântul din nisipuri mă întreabă mereu;
-Unde este, unde e al tău Dumnezeu?


Un ocean de dune și căldură mare,
-Unde să găsesc o călăuză, oare?
Răspunde vântul, ce se agită mereu;
-"Tu ai nevoie, nevoie de Dumnezeu!"



La miezul nopții, vântul se potolește,
Un curmal bătrân, de minuni, povestește;
"-Este, pe cer, o Stea strălucitoare,
Ce conduce la mântuire popoare!


Bate la ușa Cerului, cercetează!
Întreabă de Steaua albă ce salvează!
Inimă, inimă, să bați cu gând sfios!
Și întreabă cerul de Steaua lui Cristos!"


Cu haina pătată, cu pasul păcătos,
Întreabă a mea inimă despre Cristos,
Dar Cel ce stă în Sfințenie și Slavă,
Îmi întinde o albă, sfântă năframă.


În inima mea, o stea albă răsare,
Cu flori de mântuire și osanale,
E ceasul hotărât de stelele de sus,
Să pornesc pe calea ce duce la Isus.


Înot prin valurile de dune mereu,
Dar merge în față al meu Dumnezeu!
Nu mai simt nici vântul, nici praful din pustiu,
Mă îndrept spre Iesle și spre Pruncul cel viu!


Bate la ușa Cerului, cercetează!
Isus Cristos și asupra ta veghează.
La miezul nopții, va răsări, pe cer, sus,
Steaua Mântuirii, pe nume Isus,