Traim atat de profund, aceasta viata
De parca niciodata nu o vom lasa
Si ne legam, prea mult de toate
De parca, numai atat ar conta

Ne inrobim fara folos, degeaba
De tot ce-n cale intalnim
Si ne formam funii, atat de stranse
De parca niciodata nu s-ar dezlega

Si ce folos din toate aceastea?
Ca doar atuncea cand plecam
Lasam totul aici si ne luam zborul,
Fara nimic, cu pumnii goi

Daca am putea vedea cerul
Daca am putea vedea, cum e acolo Sus
Ar fi asa de simplu, sa ne dezlegam
De tot ce-nseamna acest pamant

Dar uite ca nu ne este ingaduit
Si sufletul si gandul este lumitat
Si trebuie ca singuri sa-ntelegem
De ce suntem aici si ce vrem cu-adevarat

Vrem sa ramanem cu ceva de-aicea?
Atunci sa facem ca in jurul nostru
Sa emanam iubire si blandete
Sa construim palate, in sufletele mici

Sa revarsam cuvinte, ce vor ramane
Si sa iubim, atat cat vom putea de mult
Pt ca doar dragostea, e singura ce mai ramane
Ca amintire, atunci cand nu vom mai fi.