Toată slava este a Lui!
Autor: Lucian Cazacu  |  Album: Consecvent  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de luciancazacu in 26/11/2018
Încercând să pun în rimă
Clipele trecutului,
Sufletu-mi din nou exprimă:
"Toată slava este-a Lui!"

Încercări de-mi vizitează
Des cărarea timpului,
Tot ce în final contează,
Slava-n veci să fie-a Lui!

Suferință și-ntristare
Nu-s în casa Tatălui,
De aceea dau strigare:
"Toată slava este-a Lui!"

Nu-i comoară mai prețioasă
Ca nădejdea cerului!
Pentru viaţa-I glorioasă
Slava-n veci să fie-a Lui!

Copleșit de îndurarea
Și iubirea Regelui,
Îmi încep din nou cântarea:
"Toată slava este-a Lui!"

Chiar lucrând cu dăruire,
Prin puterea harului,
E ca-n orișice jertfire
Slava-n veci să fie-a Lui!

N-am nici merit, nici onoare,
Cinstea e a Fiului!
Pe pământ și în splendoare
Toată slava este-a Lui!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1196
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit