Se cerne ne prihană din puf de porumbei
Şi se aşterne lin, uşor peste ogoare,
Sămânţa de sub brazdă se-afundă-n visul ei,
Pe gene dantelează stele strălucitoare.

Natura snopuieşte spectre pârguite,
Culorile se-adună în cuiburi de lumină,
Splendoarea plăsmuită peste un rod de minte
Ne inundă ochiul în pronie divină.

Încremeneşte clipa în alb imaculat,
Coboară-n cor de îngeri prezentul pe pământ,
Acel Ce este-Şi trece mantia de-Mpărat
Să curăţească huma atinsă de Cuvânt.

Pierit-au orizonturi şi nu ne mai încing,
E-o lume ireală, e un tărâm de vis?
În palmă se topeşte argintul unui fulg...
E-un clip al purităţii, prea trecător, a nins.

Din Jertfa Lui Cristos ninge neprihănire,
Ne-mbracă în Lumină la poala Crucii Lui,
Încremeneşte clipa în veşnica Iubire,
Prin El avem Viaţă, dăm slavă Domnului!