Gândurile mele, păsări călătoare,
De la mine zboară către infinit;
Trec de nori somnatici, dincolo de zare
Şi se-opresc în cuibul Tatălui slăvit.

Gândurile mele, foc de rugăciune,
În altar de jertfă eul l-a topit.
Arde zi şi noapte în nestins tăciune
Ca recunoştinţă Fiului slăvit.

Gândurile mele, flori de primăvară,
Se înalţă zilnic spre un cer iubit.
Înfloresc curate ca întâia oară
Tresăltând în raza Duhului slăvit.

Gândurile mele, torţe de lumină,
Ce-ncălzesc într-una trupul istovit.
De se sting vreodată, tremurând de vină,
Le aprind în rugul Harului slăvit.

Gândurile mele, suliţi ascuţite
Ce doboară iute duhul nezdrobit
Într-o luptă sfântă zboară-nsufleţite
Înrolate-n oastea Regelui slăvit.

Gândurile mele, lan de grâu în soare,
Înfrăţit ades cu macul înflorit,
Bobul când e copt, e zdrobit şi moare,
Dar murind, învie în grânar slăvit.

Gândurile mele, fire de mătase,
În veşmântul alb al celui mântuit.
Ieri erau murdare, astăzi preţioase
Căci au fost spălate-n Sângele slăvit.

Gândurile mele, coarde de vioară,
Ce-acompaniază glasul înnoit.
Le-acordez cu grijă şi le ung cu ceară
Întru intonarea Imnului slăvit.

Gândurile mele, stele în derivă,
Raze plăzmuite-n cosmos tăinuit,
Gândurile mele, toate deopotrivă
Împletesc cunună Mirelui slăvit.